Senatorul Sorin Vlașin: Treziți-vă! Mediul de afaceri, susținut doar cu promisiuni.
Senatorul PSD, Sorin Vlașin, atrage atenția că mediul de afaceri este în impas și are nevoie de o susținere din partea Guvernului.
„Mediul de afaceri din România, grav afectat de criza economico-sanitară a fost sprijinit de Guvern doar pe hârtie, cu promisiuni și amăgiri. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România a analizat Programul de Guvernare 2020-2024, din punct de vedere al măsurilor propuse de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru susținerea și dezvoltarea mediului de afaceri.
Concluziile acestei analize sunt sumbre și elocvente. Din cele 57 de măsuri propuse de Ministerul Economiei, 55 au stadiu de implementare 0% iar 2 măsuri au fost implementate în procent de 15%. Măsuri importante, care ar fi putut sprijini mediul economic, cum ar fi granturile de investiții pentru micro-întreprinderi; granturile pentru sporirea competitivității IMM-urilor; programele de sprijinire a Start-Up-urilor, elaborarea unei strategii de comerț exterior sau o noua lege a Turismului, au rămas doar la stadiul de promisiuni, din analiza făcută rezultând un grad de îndeplinire a obiectivelor propuse de doar 3,5%. Mediul de afaceri românesc este în colaps, și are nevoie de măsuri urgente!” susține Sorin Vlașin, senator PSD Maramureș.