Bărbat de 70 de ani reținut după un scandal între vecini în Iadăra
Un conflict de cartier s-a terminat cu reținerea unui septuagenar din Iadăra, acuzat de agresiune și tulburarea liniștii publice.
Un bărbat de 70 de ani din localitatea Iadăra a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș, după ce ar fi agresat fizic un vecin de 63 de ani în urma unei altercații izbucnite pe fondul unor neînțelegeri.
Incidentul a avut loc pe 10 octombrie, în jurul orei 14:10, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. În baza probelor administrate, anchetatorii au dispus reținerea agresorului, cercetat pentru loviri sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii publice.
Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie prezentat instanței.