Deputatul Gabriel Zetea ne prezintă strategia PSD de pregătire pentru valul 5 COVID

Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, susține într-o postare pe o pagină de socializare: „Strategia cea mai bună este pregătirea populației și sistemului sanitar pentru valul 5. Acest lucru se poate face, pe lângă vaccinare, prin informarea și sprijinirea persoanelor infectate, reducerea spitalizărilor prin asigurarea tratamentului ambulatoriu timpuriu pentru cei cu simptome slabe sau medii și reducerea deceselor prin organizarea spitalelor și asigurarea medicamentelor eficiente în tratamentul spitalicesc.”
Cei trei piloni ai noii abordări privind combaterea pandemiei:
1) Cetățenii sunt priviți ca parteneri, nu ca adversari.
2) Sunt utilizate toate mijloacele de combatere a pandemiei, nu doar vaccinarea
3) Asigurarea predictibilității măsurilor sanitare, prin dialog și colaborare cu mediul de afaceri, sindicatele și cultele religioase.
Măsuri pregătite de Ministrul Sănătății
o Creșterea capacității de testare și a accesului cetățenilor la testele COVID, prin implicarea medicilor de familie în această activitate.
o Ghiduri informative pentru persoanele infectate și pentru personalul medical implicat în tratarea pacienților COVID.
o Asigurarea medicamentelor antivirale și a protocoalelor pentru tratarea pacienților COVID în ambulatoriu, în fazele incipiente ale bolii.
o Centre de evaluare și tratament în ambulatoriu pentru pacienții cu forme ușoare sau medii, pentru prevenirea agravării stării de sănătate.
Prevenția deceselor covid și reducerea perioadei de spitalizare
o Asigurarea medicamentelor inclusiv a celor proaspăt autorizate (Paxlovid – Pfizer și Molnupiravir – Merk), dar și anticorpilor monoclonali și a imunomodulatoarelor pentru tratarea eficientă a pacienților în spitale.