OCNA ȘUGATAG. Ordin de protecție provizorii emis de polițiști și dosare penale pentru nerespectarea prevederilor ordinului de protecție
La data de 01 decembrie, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin apel 112 de către un minor de 15 ani din Bârsana, cu privire la faptul că, tatăl său provoacă scandal la domiciliu.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 45 de ani din Bârsana și-ar fi amenințat soția. Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației în vederea efectuării de investigații de specialitate.
În cauză, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de amenințare.
În aceeași zi, polițiștii din Ocna Șugatag au intervenit în comuna Desești la un scandal în familie semnalat prin apel 112.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta în vârstă de 64 de ani din Desești, care a relatat faptul că ar fi fost agresată atât ea, cât și fiica ei de 35 de ani, de către ginerele ei, un bărbat de 35 de ani.
Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că pe numele bărbatului Judecătoria Sighetu Marmației a emis ordin de protecție.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea hotărârii judecătorești.