Polițiștii din Cavnic au depistat în trafic un bărbat care a condus un autoturism sub influența alcoolului

Marți, 29 noiembrie, polițiștii din Cavnic, au depistat și oprit în trafic un autoturism, care se deplasa pe strada Victoriei din oraș.
În urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că la volan se află un bărbat de 50 de ani din Cavnic. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.