Intervenție Salvamont la competiția enduro Băiuț, Maramureș

Clubul Sportiv HEM Baia Mare, în parteneriat cu Primăria Băiuț, organizează în perioada de 3-4 IULIE, în comuna Băiuț, județul Maramureș, cea de-a 6-a ediție, a concursului HARD ENDURO MARAMUREȘ, care se desfășoară sub egida FRM (Federatia Romana de Motociclism) și face parte din campionatul regional al României la care se alătură și concurenți din UE.
Unul dintre concurenți a căzut în timpul concursului suferind un traumatism al membrului superior drept. Salvatorii montani prezenți la competiție i-au acordat primul ajutor și l-au predat ulterior echipajului SMURD venit în sprijin. Concurentul a fost transportat la spital pentru investigații. Salvamontiștii maramureșeni rămân în dispozitiv până la terminarea competiției.
