FOTO/VIDEO: Autocarul TINUȚA care se îndrepta spre Sighet a fost implicat într-un accident cu trei morți în Telciu. A fost activat planul roșu de intervenție

Un grav accident rutier s-a produs cu puțin timp în urmă, în Telciu. Trei persoane și-au pierdut viața după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un autocar ce transporta aproximativ 35 – 40 de persoane.

Doua echipaje de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud intervin în localitatea Telciu, pe DN 17C.

Știrea inițială:

Din primele informații, se pare că persoanele din autoturism sunt încarcerate.

În autocar se aflau aproximativ 35 – 40 persoane.

În zonă a fost alocat suplimentar încă un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

A fost activat Planul roșu de intervenție pentru județul Bistrița-Năsăud.

UPDATE 20.12

Astăzi, 8 ianuarie, polițiștii din Bistrița-Năsăud au intervenit pe Drumul Național 17C, la intrarea în localitatea Telciu, unde a avut loc un accident rutier.

Un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din județul Suceava a intrat în coliziune cu un autocar care circula din sens opus – condus de un bărbat, de 48 de ani, din Romuli.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.

Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane și rănirea unei persoane, toate din autoturism.

Conducătorul auto, un pasager de 41 de ani și o pasageră de 20 de ani, din judetul Suceava, și-au pierdut viața.

Un pasager în vârstă de 20 de ani a fost transportat la spital.

La fața locului acționează mai multe echipaje din cadrul Serviciului Rutier, Poliției orașului Năsăud și Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.

Traficul în zonă a fost blocat pentru aproximativ 2 ore.

În aceste momente, în zonă se circulă alternativ, pe un sens, iar polițiștii dirijează circulația.

Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

UPDATE  18.51

Zeci de minute s-au chinuit pompierii să scoată victimele rămase încarcerate în autoturismul transformat într-un morman de fiare.

În autoturismul cu numere de Suceava erau 3 bărbați și o femeie.

Șoferul, femeia și încă un pasager au fost găsiți cu răni incompatibile cu viața.

Pentru că circula cu o viteză foarte mare, autoturismul din Suceava a intrat pe contrasens într-un autocar care se deplasa spre Sighet. Ulterior autoturismul a fost aruncat în râul Sălăuța.

Martorii prezenți la fața locului au remarcat prezența de spirit a șoferului de autocar. Acesta a tras tare dreapta de volan și a frânat, reușind să oprească autocarul.

A evitat astfel o tragedie și mai mare care s-ar fi produs dacă autocarul s-ar fi răsturnat cu cei 40 de pasageri.

Foto @ ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *