Un român care a luptat pentru Ucraina povestește prin ce a trecut: „Aș vrea să șterg tot ce am făcut acolo”

Un român întors în țara după ce a luptat câteva luni în infernul din Ucraina a povestit pentru publicația Recorder.ro experiențele sale de pe front.

Mă numesc Stoica Ovidiu Anton. Am 37 de ani. Ultimele patru luni jumate le-am petrecut în zona de război. Am fost și am luptat pentru Ucraina”, își începe Ovidiu povestirea pentru Recorder. „Sunt total diferit de când am venit înapoi. În sensul că mă simt vulnerabil. Practic, nu mai sunt eu. Nu știu ce m-a afectat mai mult, dar nu mai sunt eu”, a continuat el.

Când a început războiul în Ucraina, Ovidiu se afla în Spania unde lucra de peste 20 de ani.

24 februarie. O prietenă mi-a aratat niște imagini și mi-a spus: ‘Uite ce se întâmplă în Kiev.’ Prima mea reacție a fost ceva de genul: ‘Nu are cum. E Kiev. E lângă România. Nu are cum’. Ziua următoare am văzut că da. Au căzut și cădeau bombe. M-am întors în România cu gândul să ajut. Atunci am căutat pe Google cel mai apropiat oraș către Ucraina. Nu știu de ce telefonul mi-a dat Isaccea și am decis să mă duc acolo. După o lună de zile de voluntariat a trecut o femeie. Era foarte, foarte foarte murdară, cu doi copii, mi-a cerut apă. Mi-a spus că timp de trei zile nu au putut să mănânce și nu au putut să iasă dintr-un beci. Am fost dus la o bază, unde examenul ala… nu e examen. Vor să vadă că te miști, că ești întreg, că nu omori ucrainieni, că nu consumi droguri, alcool, că știi să folosești un Kalashnikov”, a relatat el.

Românul a făcut o scurtă radiografie a modului în care a trecut de la starea de spirit, bucuria că este pe front, de la începutul participării sale la război până în momentul actual.

Nu pot să descriu cu cuvinte și ce am simțit, dar practic toți râdeam și eram bucuroși că suntem acolo”, a spus el, arătând un video cu el și camarazii săi plini de viață, stare de spirit la capătul opusă față de cum se simțea în momentul reportajului.

Credeam că rolul meu îi să scap oameni, dar practic noi apăsam pe trăgaci. Aș vrea să șterg tot ce am făcut acolo pentru a face altceva. Să aflu cine e tanti aia, să arunc cu bomboane, nu cu bombe. Să îi ajut, nu să fac ce am făcut. Am confundat viața reală cu un film”, a mai spus Ovidiu.

Sursa: Recorder 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *