Bradul de Crăciun a ajuns în Baia Mare
Chiar dacă trecem printr-o perioadă grea împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai iubite datini în Maramureș.
În Baia Mare au fost demarate lucrările de ornamentare a câtorva zone publice, din dorința de a oferi totuși cetățenilor un dram de lumină festivă. Virusul acesta a provocat mari distrugeri și a luat inclusiv vieți omenești. Haideți să nu permitem totuși să se transforme și în legendarul personaj din povești, Grinch. Sărbătorile de iarnă sunt modeste în acest an, dar putem totuși oferi un pic de bucurie celor care poartă Crăciunul în suflet.
„Copiilor noștri, dar și copilului din fiecare dintre noi, adulți care nu am uitat să ne bucurăm de lucrurile mărunte, dar importante. Piața Libertății, Piața Cetății, str Gh. Șincai, Parcul Mara (care până acum nu a beneficiat de iluminat ornamental), Bd. Unirii și majoritatea sensurilor giratorii sunt împodobite în această perioadă.
În Parcul Mara împodobim copacii, iar la sol și suspendat, înșiruim sfere luminoase cu elemente 3D, mai exact: oameni de zăpadă, panouri inscripționate, reni, îngerași, cutie de cadou, clopoței. În ceea ce privește Piața Libertății, toți pomii vor fi împodobiți, iar decorativele vor fi formate din figurine luminoase montate atât la sol, cât și suspendate. Pe strada Gheorghe Șincai, instalațiile luminoase au fost deja instalate pe copaci.
În Piața Libertății amplasăm, și în acest an, bradul tradițional de Crăciun, bradul băimărenilor. Pregătiri mai modeste ca în alți ani, menite însă să ne bucure pe toți în apropierea sărbătorilor. Operațiunea Bradul Băimărenilor a demarat astăzi. Acesta are aproximativ 15-20 de metri și va fi amplasat în inima cetății, în Centrul Vechi, iar după ce va fi împodobit, va lumina în semn de iubire și pace. Tot aici vom avea un carusel, iar asociațiile umanitare vor putea să beneficieze gratuit de spații, căsuțe pentru desfășurarea activităților. Copiii se vor putea bucura de Căsuța lui Moș Crăciun, amplasată lângă brad.” a scris pe o rețea de socializare primarul municipiului Baia Mare.