Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul a criticat derapajele de la Jocurile Olimpice și de la UNTOLD

Cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Moisei, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a rostit în cadrul cuvântului de învățătură o declarație puternică privind impactul negativ al anumitor manifestări culturale moderne asupra valorilor tradiționale și spirituale. Preasfințitul a criticat spectacolul Jocurilor Olimpice și festivalul UNTOLD, considerându-le un exemplu de artă întunecată care contravine frumuseții autentice descrise de marii clasici.

Ați văzut Jocurile Olimpice, unde s-a ajuns? Am spus și aseară câteva fraze, cât de întunecat poate să fie un spectacol. Păi spectacolul e artă, arta este despre frumusețe. Dostoievski spune că frumusețea va mântui lumea, frumusețea omului, frumusețea femeii, frumusețea icoanei, frumusețea liturghiei, frumusețea creației divine va mântui lumea.” a afirmat Preasfințitul Părinte Iustin.

Episcopul a subliniat importanța conștientizării frumuseții divine și a exprimat îngrijorarea față de tendințele culturale moderne care par să aducă întuneric și negativitate în viețile oamenilor. „Dacă îți dai seama, ești fericit, dai slavă lui Dumnezeu și aștepți să te întâlnești cu El. Nu-l aduci pe cel rău și întunecat între oameni, pe pământ. Se tot vorbește de demoni, de apocalipsă și de iad, de întuneric. Ce-i cu asta în lume? Despre ce este lumea aceasta? Să ne înfricoșăm și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească. Nu ni se va întâmpla nimic dacă îl avem pe Hristos, nu se poate apropia vrăjmașul de noi și nu ne poate face nimic,” a adăugat Preasfințitul Părinte.

Preasfințitul a continuat să accentueze rolul crucial al bisericii și al credinței în viața de zi cu zi, subliniind că atâta timp cât oamenii rămân în biserică și practică dreapta credință, vor fi protejați de forțele răului. „Câtă vreme suntem în biserică, câtă vreme avem dreaptă credință, câtă vreme avem taine liturghie, câtă vreme răspundem când clopotul ne cheamă, sărbătorile noastre despre salvare sunt, despre frumusețe, despre rugăciunea pentru întreaga lume,” a spus Preasfințitul.

În cuvântarea sa, Preasfințitul Părinte Iustin a făcut referire și la participarea tinerilor la evenimente mari precum Festivalul UNTOLD, exprimându-și preocuparea că aceste evenimente pot avea o influență negativă asupra lor. „Am spus aseară, ei se duc acolo, 450.000 la Festivalul UNTOLD, dar acum sunt aici, sunt cu noi. Se mai duc și acolo. Mamele n-ar trebui să se ducă cu minori acolo. O femeie care își duce copiii acolo să vadă spectacole care sunt degradante… toți am fost tineri și am fost la spectacole, dar erau de altă valoare și de altă natură.” a subliniat Episcopul.

Preasfințitul a concluzionat cu un apel la protejarea tinerilor de influențele negative ale modernității și la menținerea acestora aproape de biserică și de valorile tradiționale. „Comunismul global, planetar, marxismul și progresismul luptă împotriva lui Dumnezeu. Să ne ținem tinerii, să-i salvăm că îi ucid. Le ia libertatea și duce la moarte, zicând să fiți liberi să nu stați sub jugul și restricțiile bisericii și a religiei. Păi acestea te fac liber, copilul meu, dragul meu. Jugul lui Hristos este libertate și viață.” a încheiat Preasfințitul Părinte Iustin.

Declarațiile Episcopului au stârnit discuții aprinse, atrăgând atenția asupra tensiunii dintre valorile tradiționale și tendințele culturale contemporane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *