VIDEO. Reglare de conturi în stil mafiot pe Valea Vaserului. Cabana incendiată și focuri de armă

Incidente grave au avut loc aseară în valea Vaserului din localitatea Vişeu de Sus. O căsuță cu două etaje a fost incendiată, un câine de pază a fost și el ars și omorât, portarul a fost sechestrat, iar motoarele a șapte utilaje au fost distruse după ce s-au tras zeci de focuri în motoare.

În plus, două utilaje și un autoturisme au fost distruse de incendiu fiind parcate lângă cabana în flăcări.

Totul a început de la o licitație publică în care sunt implicate mai multe companii, inclusiv cea a cărei cabină a fost incendiată care a câștigat licitația. Administratorul companiei, care ne-a spus că au primit amenințări cu moartea și incendierea încă de vineri, a depus o plângere la parchet, dar nimeni nu a ridicat un deget. Toți au susținut că împușcăturile au fost trase cu arme de război originare din Ucraina.

Sursa: Antena 3

IPJ MARAMUREŞ

„O echipă complexă de cercetare s-a deplasat în zona Valea Vaserului, pentru a efectua verificări cu privire la faptele reclamate de administratorul unei societăți comerciale cu activitate în domeniul exploatărilor forestiere.

Acesta a sesizat faptul că, în cursul nopții, mai multe utilaje de exploatare a materialului lemnos precum și o cabană a muncitorilor, deținute în zona respectivă, ar fi fost distruse de către mai multe persoane.

Menționăm că accesul în zona respectivă este greu accesibil, putându-se efectua doar cu drezina și apoi pe jos, iar acoperirea cu semnal de telefonie este redusă, fapt pentru care vom reveni cu informații în momentul în care polițiștii deplasați la fața locului vor putea să comunice cele constatate.„

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *