Peste 70 de permise de conducere reținute săptămâna trecută de polițiștii din Maramureș

În perioada 01-07 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Săptămâna trecută polițiștii maramureșeni au reținut 76 de permise de conducere șoferilor care au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic prin depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, efectuarea de depășiri neregulamentare, neacordarea de prioritate a  pietonilor sau celorlalte vehicule și conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau conducere fără permis.

În urma acțiunilor organizate și desfășurate pe această linie, în această perioadă au fost aplicate 626 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 220.000 de lei și au fost constatate 11 infracțiuni rutiere.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea și a 25 de certificate de înmatriculare celor care nu au respectat legea.

Doar în acest weekend, polițiștii din Maramureș au constatat faptul că șapte bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, au comis infracțiuni la regimul rutier.

Patru dintre aceștia au condus un vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, unu a condus fără permis, iar ultimii doi bărbați au comis ambele fapte.

 Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză redusă, adaptată condițiilor de drum, să-și sporească atenția și să adopte o manieră calmă la volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *