Bărbat cercetat pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, pe raza fondului de vânătoare Dumbrăvița
Ieri, 02 februarie, orele 18.22, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, despre faptul că, într-un canal colector cu apă de pe raza fondului de vânătoare Dumbrăvița și-a găsit câinele mort.
Polițiștii ajunși la fața locului, au identificat apelantul, un bărbat de 55 de ani din Baia Mare și cadavrul câinelui, rasa Ciobănesc Asia Centrală. Cu ocazia examinării câinelui, s-a constatat faptul că acesta prezintă urme de plăgi prin împușcare.
În timpul efectuării cercetării la fața locului, împreună cu un tehnician criminalist, polițiștii au descoperit în vegetație cadavrul unui alt câine, rasă comună, care, de asemenea, prezenta urme de plăgi prin împușcare.
Totodată, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma unor activități complexe de cercetare, investigare și verificare au identificat un bărbat de 32 de ani din Baia Mare, care, la data de 30 ianuarie a.c., în baza unei autorizații de vânătoare, a participat la o partidă de vânătoare pe fondul cinegetic Dumbrăvița.
Bărbatul a relatat faptul că, în timp ce se afla la vânătoare, ar fi fost atacat de un câine de talie mare, prin urmare acesta a executat un foc de armă asupra câinelui în zona capului, de la o distanță de aproximativ 1-1,5 m.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că bărbatul de 32 de ani este membru vânător și deținător legal de arme și muniții de vânătoare.
Polițiștii au indisponibilizat o armă letală de vânătoare, împreună cu 5 cartușe aferente armei, iar cadavrele celor doi câini au fost ridicate, transportate și predate la D.S.V.S.A. Maramureș, în vederea stabilirii cauzei decesului.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.