Accident cu victime în comuna Ieud
Ieri, 07.12.2020, ora 08.00, Poliția Orașului Dragomirești a fost sesizată de către un echipaj SMURD cu privire la solicitarea unui bărbat de 32 ani din Ieud, care declară că în seara precedentă a fost victima unui accident rutier.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că în data de 06 decembrie 2020, în jurul orei 23.30, un tânăr de 23 ani din Ieud, în timp ce conducea un autoturism pe strada După Mănăstire din Ieud, avându-l ca pasager pe bărbatul de 32 ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. După producerea evenimentului rutier, cei doi bărbați au părăsit locul producerii accidentului şi au dus autoturismul în curtea unui imobil din localitate.
În dimineaţa următoare, pasagerul rănit a solicitat transportul la spital iar în urma investigațiilor medicale efectuate la Spitalul Municipal Sighetu Marmației s-a hotărât transferarea acestuia la Spitalul Judeţean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare.
Conducătorul auto a fost identificat de poliţişti în jurul orei 08.35 şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestora și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.