PROBLEME privind calitatea lucrărilor de reabilitare a drumului județean DJ186 Bârsana-Săcel
Reabilitarea DJ 186, Bârsana (DJ 185) – Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Bogdan Vodă – Dragomirești – Săliștea de Sus – Săcel (DN 17C), se realizează prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, de către o asociere de cinci firme.
Conform publicației 2mmnews, liderul asocierii e un SRL înregistrat în satul sucevean Sfântu Ilie, Autotehnorom, firmă controlată de Ioan Vasile Rîpan. Cei patru asociați secundari sunt toate serleuri: Opr Asfalt (administrată de Florin Constantin Diaconescu și înregistrată în Timișoara) & Obras Publicas Y Regadios SA (prezentată mereu ca fiind „o firmă din Toledo-Spania”, în fapt fiind un SRL înființat anul trecut și înregistrat la aceeași adresă din Timișoara cu a firmei controlate de Diaconescu, Opr Asfalt) & Blue Company din Borșa (este firma care, cel mai probabil, va asigura materia primă, având în exploatare o carieră în Șesuri – firma a fost achiziționată, de curând, de Vasile “Fieru” Timiș) & Road Design (firmă înregistrată în Moșnița Nouă – jud. Timiș și controlată de Ioan Marius Dulcu, aceasta este firma care se va ocupa de proiectare și, probabil, asistență tehnică din partea proiectantului).
Ca urmare a unui control efectuat, la începutul anului 2021, de către Inspectoratul de Stat în Construcții, s-au constat mai multe nereguli pe care le redăm în continuare :
„Au fost întocmite rapoarte de neconformitate de către dirigintele de șantier dom. 3.1 Drumuri, poduri, tunele, piste de aviație, transport pe cablu – de interes național – cu privire la calitatea executării rigolelor ( fisuri/crăpături, neconformități ale suprafeței betonului după decofrare, devieri ale aliniamentului, secțiune transversală decalibrată ) pe mai multe tronsoane în afara localității Săcel;
În localitatea Săcel între cota rigolei executate și cota trotuarului existent s-au format diferențe mari de nivel care sunt de natură să împiedice traficul pietonal în cazul acumulării de apă din precipitații încălcând astfel cerința fundamentală aplicabila Sigurantă și accesibilitate în exploatare.
Pentru remedierea neconformităților constatate a fost dispusă convocarea de urgență a proiectantului pentru a stabili dacă diferențele înregistrate atât la cote elevație cât și la distanța între AX – Rigolă a rigolelor carosabile pe întreg proiectul se încadrează în abaterile admisibile proiectate și stabilirea măsurilor de corecție și pentru stabilirea măsurilor cu privire la evacuarea apelor din zona trotuarului existent pe raza localității Săcel.”
După preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan a declarat „ Nu accept ca lucrările pe drumurile din Maramureș să se facă de mântuială, voi verifica la fața locului constant calitatea lucrărilor și mă voi asigura că vor fi respectate termenele asumate prin contractele de execuție.”
Există suspiciunea că o parte din lucrări au fost subcontractate către societăți comerciale, fără experiență în domeniu, care au executat lucrările fără a respecta normativele în vigoare. În această situație, Consiliul Județean Maramureș trebuie să facă demersurile necesare tragerea la răspundere a celor vinovați.
Pe acestă cale solicităm un punct de vedere Consiliului Județean Maramureș cu privire la controlul efectuat.
contact@maramuresean.ro